Mascații au trecut, joi dimineață, pragul casei lui Dani Mocanu, după ce cântărețul de manele a atras atenția oamenilor legii cu aparițiile lui „spectaculoase”. De data aceasta, ar fi vorba despre amenințarea unui fotbalist, cu un cuțit. Nu este pentru prima dată când artistul este în atenția polițiștilor din cauza activităților sale neobișnuite.
UPDATE: În urma perchezițiilor desfășurate, joi dimineață, în județul Argeș, într-un dosar de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port de obiecte periculoase, Dani Mocanu a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.
Perchezițiile au loc în acest moment în casa din Argeș a manelistului, după ce oamenii legii s-au autosesizat în urma unui videoclip de pe TikTok postat de artist. Se pare că scenele ar fi avut loc într-un club din Târgu Mureș, în care artistul Dani Mocanu s-a enervat pe unul dintre bărbații veniți să se distreze.
Dani Mocanu a ajuns din nou în atenția procurorilor după ce a postat un videoclip în care amenință cu cuțitul un fotbalist care se afla în clubul Mystik Lounge & Event’s, din Târgu Mureș. De trei săptămâni oamenii legii au început urmărirea manelistului, iar în acest moment mascații i-au călcat pragul casei pentru a descoperi dacă artistul posedă sau nu arme care ar putea să îi rănească pe cei din jur. Conform surselor CANCAN.RO, Dani Mocanu va fi ridicat de mascați în cel mai scurt timp.
Polițiștii îl anchetează în acest moment pe Daniel Mocanu după ce au construit un dosar destul de stufos, care conține printre multe altele, fapte precum tulburarea liniștii și a ordinii publice, port de armă albă și amenințare. Până în momentul percheziției, Dani Mocanu a refuzat să vorbească despre videoclipul postat pe TikTok, care a atras atenția polițiștilor și care a stârnit o mulțime de controverse.
În urmă cu puțin timp au apărut detalii legate de ceea ce se întâmplă în acest moment la poarta casei lui Dani Mocanu. Se pare că prietenii și familia artistului au încercat să agreseze reporterii care au ajuns imediat acolo pentru a descoperii mai multe detalii despre descinderea mascaților. În imaginile surprinse de camerele de filmat apar mai mulți bărbați nemulțumiți de faptul că reporterii încearcă să surprindă imagini cu casa manelistului și cu polițiștii care îl percheziționează.
„De ce filmezi? Pleacă de aici! Dă-i drumul de aici! Pleacă de pe stradă!”, sunt doar câteva dintre cuvintele care i-au fost adresate unui reporter care filma liniștit pe strada din fața casei în care locuiește Dani Mocanu, potrivit Antena 3.
După ce conflictul a fost aplanat prin intervenția a doi agenți ai poliției aflați în fața casei, oficialii poliției din Argeș au explicat pe larg ce s-a întâmplat cu cei doi bărbați agresați de prietenii lui Dani Mocanu. Se pare că prietenii manelistului au primit o amendă usturătoare pentru cuvintele jignitoare adresate reporterilor care se aflau pe spațiul public.
„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la modul în care două persoane care se aflau în zona unui imobil din localitatea Ștefănești, la care se desfășura o activitate de percheziție domiciliară, ce au manifestat acte de agresiune față de doi jurnaliști prezenți pe drumul public, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:
În ziua de 28 iulie a.c., luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, care se aflau la un imobil de pe raza localității Ștefănești, județul Argeș, au intervenit ca urmare a faptului că două persoane, care se aflau în afara curții imobilului la care se desfășura activitatea de percheziție, au devenit agresive față de alte două persoane – jurnaliști, aflați pe o stradă adiacentă.
Conflictul a fost aplanat fără a fi necesară utilizarea forței și fără să existe persoane rănite. Ca urmare a celor stabilite în urma verificărilor, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 61/1991R privind normele de conviețuire socială, ca urmare a adresării de cuvinte și expresii jignitoare, față de doi bărbați, de 28 și de 32 de ani, din Ștefănești”, se arată în comunicatul transmis de către oficialii poliției din Argeș.
În final, Dani Mocanu a fost ridicat de mascați pentru a fi dus la audieri la Târgu Mureș, unde a fost deschis dosarul pe numele său.